CALENDAR ORTODOX --- SFINTII ZILEI
VIETILE SFINTILOR --- SINAXAR
IANUARIE | FEBRUARIE | MARTIE | APRILIE | MAI | IUNIE | ||
IULIE | AUGUST | SEPTEMBRIE | OCTOMBRIE | NOIEMBRIE | DECEMBRIE | ||
1 · 2 · 3 · 4 · 5 · 6 · 7 · 8 · 9 · 10 · 11 · 12 · 13 · 14 · 15 · 16 · 17 · 18 · 19 · 20 · 21 · 22 · 23 · 24 · 25 · 26 · 27 · 28 · 29 · 30 · 31 |
Sinaxar 27 Mai
În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Eladie. Acest sfânt curățindu-se pe sine de toată înșelăciunea și făcându-se vas ales Sfântului Duh, a fost uns prin alegere dumnezeiască arhiereu, și i s-a încredințat ocârmuirea Bisericii lui Hristos. Ca un bun păstor alunga pe oamenii cu chip de lup de la turma sa, și ca un vrednic și priceput chivernisitor, o chivernisea, păzind-o necălcată și neviclenită de tot răul. Iar de vreme ce tiranii îl aduseră înaintea lor legat, atunci mai vârtos a strălucit și a luminat cugetele credincioșilor. Căci mergând cu osârdie la chinuri și propovăduind pe față dreapta credință, a fost dat la multe munci, și foarte rău fiind strujit la trup, i s-a arătat Hristos Dumnezeul nostru că-i vindecă toată chinuirea rănilor, și de aci înainte a devenit și mai osârdie. Deci, umplându-se tiranii de mânie, au pus pe sfântul la mai grele chinuri și muncindu-l și mai cumplit, și-a dat sufletul la Dumnezeu. Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Terapont, episcopul Sardiei. Acest sfânt mucenic Terapont, a fost arhiereu al sfintei Biserici din Sarde, unde prin învățăturile sale, pe mulți păgâni din înșelăciunea idolilor a întors către Hristos și cu sfântul botez i-a luminat. Deci fiind prins de Iulian dregătorul a fost ferecat în lanțuri și închis în temniță ca să fie ucis pe încetul cu foamea și cu sete. După aceea a fost scos și muncit cu fel de fel de chinuri; apoi a fost dus legat la Sinaul în cetatea Frigiei, și la Anghira, cetatea Galatiei, și pretutindeni cu felurite chinuri a fost muncit. Și aducându-l la râul ce se numțea Astalin, l-a întins pe dânsul despuiat jos pe pământ cruciș, și l-a legat de patru pari uscați ce erau înfipți în pământ, și I-a bătut tare până ce i-a căzut pielea și carnea de pe oase, și a adăpat pământul cu sângele lui; iar parii odrăslind au crescut stâlpări și frunze și au crescut copaci mari; iar cu frunzele lor se tămăduiau toate neputințele și durerile oamenilor. După aceasta a fost adus la stăpânirea Traciei cea din Lidia, aproape lângă râul Ermiei, care uda Lidia, la Episcopia Satalisiei de sub Mitropolia Sardelor. Acolo după multe feluri de chinuri a fost junghiat pentru numele lui Hristos și a primit cununa nestricăciunil. Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evsevlot, care prin foc s-a săvârșit. Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Alipie, care s-a săvârșit zdrobindu-i-se capul de piatră. Tot în această zi, pomenirea sfântului sfintiului Beda Venerabilul (Anglia, + 735). Sf. Beda a fost istoric bisericesc și a consemnat istoria creștinismului din Anglia până în zilele sale. Anul probabil al nașterii sale este 673, iar locul, Northumbria, undeva lângă localitatea Jarrow. La vârsta de 7 ani, Beda a fost trimis la Mănăstirea Sf. Petru din Wearmouth pentru ca să fie îndrumat și educat de Sf. Benedict Biscop (prăznuit în 12 ianuarie). Apoi a fost dus la mănăstirea cea nouă Sf. Petru, înființată în Jarrow în 682, unde a rămas până la moartea sa. Acolo l-a luat sub aripa sa Sf. Ceolfrith starețul (prăznuit în 25 septembrie), care l-a urmat pe Sf. Benedict în 690, conducînd ambele mănăstiri, Wearmouth și Jarrow. În Viața lui Ceolfrith scrisă anonim, există povestea unui incident legat, probabil, de tânărul Beda. Ciuma din 686 a năpădit mănăstirea lui Ceolfrith, răpind majoritatea monahilor cântăreți din corul bisericii, rămânînd în viață doar starețul și un băiat pe care îl avea ca ucenic. Acest tânăr "este acum preot la aceeași mănăstire și laudă faptele minunate ale starețului atât verbal cât și în scris, față de toți cei care vor să le afle". Îndurerat din cauza catastrofei, Ceolfrith a hotărât că ar fi bine să cânte Psalmii fără antifoni, cu excepția slujbelor de Utrenie și Vecernie. După o săptămână de cântat, s-a întors iar la varianta cu antifonii cântați acolo unde le era rândul. Cu ajutorul băiatului și al fraților rămași în viață, slujbele se făceau foarte greu până când au fost aduși alți călugări care au fost învățați să cânte. Sf. Beda a fost hirotonit diacon la vârsta de 19 ani și la 30 a primit sfânta taină a preoției din mâna Sf. Ioan din Beverley (prăznuit în 7 mai), sfânt episcop al Hexham (687) și în 705 al York-ului. Beda iubea slujbele bisericești și considera că dacă îngerii sunt prezenți la slujbe împreună cu călugării atunci și locul său era acolo. "Dacă nu m-ar vedea printre călugări nu ar întreba, oare, unde este Beda?" Beda și-a început ucenicia ca elev al Sf. Benedict Biscop, care era călugăr la renumita mănăstire din Lerins, întemeind el însuși alte mănăstiri. Sf. Benedict a adus cu el în Anglia multe cărți de la Lerins și din alte mănăstiri din Europa. Această bibliotecă l-a ajutat pe Beda să-și scrie propriile cărți, cum erau comentariile biblice, istoria ecleziastică și hagiografiile. Beda nu era un istoric perfect obiectiv. De exemplu, în disputa cu creștinismul celtic el era oarecum de partea romanilor. Dar, cu toate acestea, a fost corect și bine documentat. Cărțile sale se trăgeau din "documente antice, din tradițiile strămoșilor noștri și din cunoștințele mele personale". Cartea a V-a, 24, ne oferă o perspectivă clară a vieții religioase și seculare din vechea Britanie. Sf. Beda descrie o lume zugrăvită după tradiții duhovnicești foarte asemănătoare cu cele păstrate de creștinii ortodocși. Acești sfinți duceau aceeași viață de sfințenie eroică pe care o găsim și la sfinții din est, sfințenia lor fiind demnă de dragostea și admirația noastră. Creștinii posteau miercurea și vinerea, precum și în postul Nașterii Domnului de 40 de zile. (Cartea a IV-a, 30). În anul 735 Sf. Beda s-a îmbolnăvit. Cam cu două săptămâni înainte de Paști se simțea slăbit și avea probleme de respirație dar nu avea dureri mari. A rămas vesel și preda zilnic lecții învățăceilor săi, după care își continua ziua cântînd Psalmi și ridicînd rugăciuni de mulțumire la Dumnezeu. Deseori îl cita pe Sf. Ambrozie: "Nu am dus o viață de care să-mi fie rușine printre voi și nu mă tem de moarte pentru că Dumnezeu este milostiv." (Paulin, Viața Sf. Ambrozie, cap. 45). Pe lângă lecții și Psalmi, Sf. Beda mai lucra la o traducere anglo-saxonă a Evangheliei lui Ioan și a unei cărți cu citate din scrierile Sf. Isidor al Seviliei (prăznuit în 4 aprilie). În joia dinaintea Înălțării Domnului, sfântul respira tot mai greu și picioarele au început să i se umfle. "Să învățați repede," le spunea el celor care scriau după dictarea lui, "pentru că nu știu cât voi mai putea continua. Domnul mă poate chema în orice clipă la El." După o întreagă noapte nedormită, Sf. Beda și-a continuat dictarea în dimineața de miercuri. În ceasul al treilea s-a organizat o procesiune cu moaștele sfinților din mănăstire, după care frații au intrat la slujbă, lăsîndu-l pe călugărul Wilbert cu Beda. Acesta și-a amintit că a mai rămas încă un capitol de scris din cartea pe care o dicta sfântul, însă nu vroia să-l deranjeze pe Beda în ceasul morții. Atunci Sf. Beda i-a spus, "Nu te necăji. Ia tocul și scrie repede." La ceasul al nouălea Beda s-a oprit și i-a spus lui Wilbert să caute în lădița sa piper, tămâie și pânză și să-i cheme pe preoții mănăstirii ca să le dea lor. Când au ajuns, el le-a vorbit la fiecare în parte, rugîndu-i să nu-l uite și să-l pomenească în rugăciunile lor. Apoi le-a spus acestea: "Vremea plecării mele este aproape iar sufletul meu tânjește să vadă frumusețea lui Hristos, Împăratul meu." În acea seară, Wilbert i-a spus: "Părinte, a mai rămas o frază neterminată." La care sfântul i-a răspuns: "Foarte bine, scrie-o." Apoi tânărul călugăr a spus: "Acum s-a terminat." Sf. Beda i-a răspuns: "Adevărat ai spus, chiar s-a terminat." După care l-a rugat să-și ridice ochii să vadă biserica în care obișnuia să se roage. După ce a cântat "Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh", Sf. Beda a adormit întru Domnul pe care mult L-a iubit. Deși Sf. Beda s-a săvârșit în 25 mai, în ajunul Înălțării, el este prăznuit în 27 mai, deoarece sărbătoarea Sf. Augustin din Canterbury este fixată pe 26. Trupul său a fost îngropat la început în portalul de sud al bisericii mănăstirii, iar mai târziu a fost mutat lângă altar. Azi sfintele sale moaște se odihnesc în Catedrala Durham, la capela Galileia. Sf. Beda este singurul englez pe care îl pomenește Dante în Divina Comedie (Paradisul). Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul-de-minuni (+ 1730). Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie în jurul anului 1690, fiind crescut în evlavie și dragoste pentru Biserica Domnului. La maturitate a fost chemat în armată unde a fost simplu soldat în armata lui Petru I și a luat parte la războiul ruso-turc. În timpul Campaniei din Prutsk în 1711 el împreună cu alți soldați au fost capturați de tătari și au fost predați comandantului cavaleriei turcești. Acesta i-a dus pe prizonierii ruși în Asia Mică, în satul Prokopion.
Blândețea sfântului și bunătatea sa au sensibilizat sufletele sclavilor și al stăpânului său, astfel încât aga și soția lui au ajuns să-l îndrăgească și au hotărât să-i dea o cameră lângă podul de uscat fânul. Sf. Ioan nu a acceptat, preferînd să rămână în grajd cu animalele. Acolo se culca pe fân și se acoperea cu o haină veche. Astfel grajdul a devenit locul său de pustnicie, unde se ruga și cânta psalmi, umplând locul de bună mireasmă. Când familia și servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte. Atunci soția i-a spus că Ioan a fost cel care i-a trims mâncarea și că toți au râs de el când le-a spus că a reușit să o trimită la Mecca. Atunci au înțeles că ce le spusese sfântul s-a adeverit. (comparați cu povestea lui Habakkuk, care în mod minunat i-a dus mâncare lui Daniil în groapa cu lei [Dan. 14:33-39], Septuaginta).
În anul 1881 o parte a sfintelor moaște au fost mutate la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Pantelimon, din Rusia, de către călugării Muntelui Athos, după ce aceștia fuseseră salvați de sfânt în vremea unei călătorii periculoase.
Sf. Ioan este la mare cinste în Muntele Athos, mai ales la mănăstirea rusă a Sf. Pantelimon. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
|
|