CALENDAR ORTODOX --- SFINTII ZILEI
VIETILE SFINTILOR --- SINAXAR
IANUARIE | FEBRUARIE | MARTIE | APRILIE | MAI | IUNIE | ||
IULIE | AUGUST | SEPTEMBRIE | OCTOMBRIE | NOIEMBRIE | DECEMBRIE | ||
1 · 2 · 3 · 4 · 5 · 6 · 7 · 8 · 9 · 10 · 11 · 12 · 13 · 14 · 15 · 16 · 17 · 18 · 19 · 20 · 21 · 22 · 23 · 24 · 25 · 26 · 27 · 28 · 29 · 30 · 31 |
Sinaxar 16 Martie
În această lună, în ziua a șaisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Sabin egipteanul. Sfântul Sabin a fost din localitatea Ermuopole a Egiptului și a trăit pe vremea împăratului Dioclețian. Pornindu-se prigoana împotriva creștinilor, el a ieșit împreună cu alți creștini din cetate și s-au ascuns într-o căsuță. Fiind căutat însă de închinătorii la idoli, pentru că se bucura de multă cinstire printre creștinii de acolo, fiind și de neam ales și întrecând pe mulți cu râvna credinței sale, a fost în cele din urmă găsit. Și, fiind dus înaintea unui oarecare Arian, care era mai marele cetății, a fost spânzurat și strujit într-atâta, încât bucăți din carnea lui cădea la pământ. Apoi a fost ars cu făclii aprinse și în cele din urmă legat fiind de o piatră a fost aruncat în râul Scamandru, luând în chipul acesta cununa muceniciei. Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Papa. Acest sfânt, văzând că lumea se găsește în primejdia de a se cufunda în idolatrie, înfățișându-se înaintea stăpânitorului locului unde trăia, l-a rușinat pe acesta, cu îndrăzneala lui cea multă în Hristos. Fiind aruncat la pământ i s-a bătut mai întâi trupul și apoi și fața cu toiege și a fost chinuit în multe chipuri, după care și-a dat duhul. Moaștele lui au fost ridicate de cei din Licaonia, care avându-le la ei se bucură și se veselesc. Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian cel din Cilicia. Acest sfânt era de fel din cetatea Anazervelor, care este a doua cetate din ținutul Ciliciei și era fiul unui demnitar grec și al unei mame creștine. Învățând de la mama lui credința creștină și îndeletnicindu-se cu citirea Sfintelor Scripturi, când a ajuns la vârsta de optsprezece ani a fost dus de către alții înaintea ighemonului locului aceluia. Și neplecându-se a jertfi idolilor, a fost bătut peste tot corpul, după care a fost aruncat în închisoare. Aducându-și aminte aici de sfatul mamei lui, când a fost scos din nou și întrebat, a răspuns că stăruie în credința lui și vrea să moară în credința lui Hristos. Deci, fiind aruncat într-un sac plin de nisip și de șerpi veninoși, a fost lăsat în mare și astfel a primit cununa muceniciei. Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan cel din Mănăstirea Rufianelor, care în pace s-a săvârșit. Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Roman, cel din Parion, care de sabie s-a săvârșit. Tot în această zi, pomenirea sfinților zece mucenici din Fenicia, care de sabie s-au săvârșit. Tot în această zi, pomenirea sfântului Alexandru, papă al Romei, care în pace s-a săvârșit. Sf. Mucenic Alexandru, Episcopul Romei, a fost timp de 10 ani pastorul Romei. El a fost ars de viu in ziua de 3 mai 119 din ordinul împăratului Hadrian (117-138). Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aninas, făcătorul de minuni. Acest preacuvios părinte al nostru, încă de pe când era tânăr, fără nici un fel de învățătură fiind, a iubit blândețea și liniștea, trăind retras de toți ceilalți, în liniște. Când a ajuns la vârsta de cincisprezece ani, rămânând orfan de părinți, părăsind toate s-a dus în regiunea Neocezareea-pe-Eufrat. Și găsind acolo pe un monah oarecare cu numele Maiuma, care ducea o desăvârșită sărăcie de bunăvoie, a rămas lângă el priveghind și rugându-se. Atât de mare erau lipsurile în care trăiau aceștia doi, încât de multe ori abia dacă mâncau o singură dată la patruzeci de zile. Și într-o astfel de strâmtorare fiind, se bucurau tot atât de mult, ca și cum ar fi luat parte la o masă împărătească. După o oarecare vreme, învățătorul lui a voit să plece de acolo de unde se găseau și a și făcut aceasta. Dar fericitul Aninas, i-a grăit: "Iartă-mă, cinstite părinte, dar nu doresc să plec de aici" și a rămas acolo. De multe ori ieșea și înainta în pustiul cel mai îndepărtat, timp de douăzeci sau treizeci de zile, după care se întorcea din nou la chilia lui. Și înfrângându-și patimile trupului, a primit ca răsplată puterea de a îmblânzi fiarele sălbatice. Pentru aceasta oriunde mergea, el era însoțit întotdeauna de doi lei. Odată, chiar unul dintre lei, călcând într-un spin ascuțit și acesta intrându-i adânc în labă, sfântul i l-a scos afară, i-a legat bine laba și astfel l-a făcut sănătos. Vestea despre el alergând pretutindeni, mulțime de bărbați și de femei veneau la el, aducând cu ei tot felul de bolnavi și el, cu harul dumnezeiesc care sălășluia în inima lui și numai cu rugăciunea îi tămăduia pe toți de orice boală erau cuprinși. Lăsând deci pe toți aceștia să vină la el în pustiu, el trăia mai departe în chilia lui, rugându-se. Dar apă nu se găsea prin apropiere, ci se aducea tocmai de la râul Eufrat, care se găsea la depărtare de aproape opt kilometri. Mai înainte numai rar se aducea, pentru că sfântul fiind singur nici nu prea avea nevoie de ea. Dar când mulțimea celor ce veneau la el a început să fie din ce în ce mai mare, nevoia de apă de băut s-a făcut din ce în ce mai mult simțită, de aceea el a construit un mic bazin în care să se adune apa de ploaie, care să poată fi întrebuințată de cei ce aveau nevoie de apă. Dar și bazinul acesta golindu-se odată cu totul de mulțimea care venise, și după aceasta venind încă și altă mulțime de oameni, iar sfântul poruncind slujitorului său să scoată apă și pentru aceștia, după ce slujitorul s-a dus și nu a mai putut aduna nici măcar un pahar de apă, din cauză că toată apa fusese întrebuințată, sfântul ridicându-și ochii către cer și suspinând adânc, cu fața plină de seninătate, a zis din nou slujitorului: "Du-te, copile, în numele Domnului îți poruncesc: scoate apă și împarte celor ce au trebuință". Și slujitorul ascultând de porunca ce i s-a dat, s-a dus și, o, minune!, a găsit bazinul plin de apă și a strigat: "Veniți cu toții să vedeți un lucru minunat!" Și alergând cu toții și bând din destul din apa aceasta foarte curată și rece, s-au minunat și au adus mulțumită lui Dumnezeu. După aceasta, sfântul, voind să ascundă faima acestei minuni, s-a gândit să aducă el însuși apă de la râul Eufrat, tot așa cum făcea și mai înainte. Deci, în timpul nopții, lucrul neapărat pe care-l făcea era să aducă apă de la Eufrat. Dar altă dată venind din nou mulțime mare la el și apa terminându-se, bătrânul luând un vas de lut, a pornit spre râu. Nu s-a îndepărtat însă nici măcar cât o aruncătură de piatră și s-a înapoiat. Cei care erau de față socotind că bătrânul s-a înapoiat așa de repede din cauza slăbiciunii, au alergat cu toții întru întâmpinarea lui. Unul dintre ei luând din mâinile bătrânului vasul de lut, în care voise să aducă apă și văzându-l că este plin, a strigat, zicând cu glas mare: "Dați toți slavă lui Dumnezeu, că brațele bătrânului izvorăsc apă vie!" Deci, alergând cu toții la vasul de lut și văzându-l plin cu apă rece, s-au minunat și au început să se târască la picioarele lui, rugându-l cu căldură sã înceteze să mai săvârșească un astfel de lucru și să nu-și mai ia asupra-și pentru ei o atât de mare osteneală. Căci ziceau: "Dacă nu s-ar fi întâmplat această minune, ai fi adus negreșit apă tocmai de la râul Eufrat!" Dar bătrânul, căzând și el la pământ, se numea pe sine pământ și cenușă, vierme și tot ce poate fi mai disprețuit și numai în felul acesta abia dacă a putut să-i liniștească. În vremea aceea Patriciu, episcopul Cezareii, auzind că sfântul aduce el singur apa, i-a trimis bătrânului, ca să-l ușureze, un animal obișnuit cu căratul apei. Dar un sărac oarecare, strâmtorat de creditorul lui, venind la bătrân, i-a povestit acestuia nenorocirea lui. Bătrânul însă neavând nimic altceva cu care să-l ajute, și nelăsându-l inima să-i dea drumul să plece neajutorat, dându-i asinul pe care-l primise pentru căratul apei, i-a zis: "Vinde-l, copile, plătește-ți datoria și scapă!" Deci, episcopul aflând aceasta, i-a dat din nou, alt asin, zicându-i: "Pe acesta nu ți-l dau în dar, ci numai ca să-ți care apă; iar când voi avea nevoie de el, am să ți-l iau înapoi!" După puțină vreme însă, venind la bătrân un alt sărac și cerându-i ajutor, iar sfântul neavând ce să-i dea, i-a dat asinul. Aflând din nou și de acest lucru, episcopul a poruncit să se zidească un bazin mare, care se păstrează până astăzi, pe care umplându-l cu apă, cu ajutorul unor trimiși ai săi cu animale aducătoare de apă, le-a poruncit acestora să se întoarcă înapoi. S-a întâmplat, apoi, ca în regiunea aceea să se găsească un stâlpnic despre care se dusese vestea. Dar acesta, prin lucrarea meșteșugită a diavolului, a ajuns odată la o ceartă cu un oarecare, fiind rănit de o piatrã aruncată de acesta. Simțindu-se mânat de o pornire lăuntrică să se răzbune împotriva celui ce îl lovise cu piatra și să se apere împotriva tuturor celor ce săvârșeau neorânduială, căci stâlpnicul socotea că așa se cuvine să facă, omul acesta al lui Dumnezeu, Aninas, cunoscând aceasta mai dinainte prin Duhul Sfânt, scriind cele ce se cuvine stâlpnicului, i-a trimis scrisoarea printr-un leu. Ucenicul stâlpnicului, văzând leul s-a înspăimântat, cuprins fiind de frică. Dar înțelegând că leul aducea o scrisoare, apropiindu-se de el, i-a luat scrisoarea și a dat-o stâlpnicului, care, după ce a citit-o, s-a umplut de căință și lăsând răzbunarea în seama lui Dumnezeu, i-a răspuns fericitului Aninas, tot prin leu, aducând multe mulțumiri lui Dumnezeu și slujitorului Său, pentru sfaturile primite la vreme. Odată, o femeie, cuprinsă de o boală grea, urca spre locul unde se găsea sfântul. Un barbar însă ieșindu-i în cale și năpustindu-se asupra-i ca să o necinstească, numai cu chemarea în ajutor a numelui sfântului, barbarul deodată s-a îmblânzit și întinzând mâna ca să-și ia arma pe care mai înainte de a se năpusti asupra femeii o înfipsese în pământ, a găsit-o că prinsese rădăcini. Minunându-se deci și el de acest lucru cu totul neobișnuit a alergat și el către sfântul Aninas. Și ajungând la el, după ce a fost catehizat, a fost botezat, rămânând mai departe pe lângă sfânt și devenind, cu timpul, un bărbat foarte încercat în viata duhovnicească. Iar femeia după ce a primit vindecarea de care avea nevoie, a plecat, bucurându-se. Multe alte minuni și lucruri mai presus de fire au fost săvârșite de acest sfânt, dar nu le mai arătăm aici, cu toate că și pe acestea arătate mai sus le-am înfățișat fără să vrem. Deci trăind timp de nouăzeci și cinci de ani în sihăstria lui și neplecând câtuși de puțin de acolo, când a ajuns la vârsta de o sută zece ani, după ce a vestit de mai înainte multe vedenii pe care le-a avut cu privire la viitor, simțind că i-a venit sfârșitul, a adunat la sine pe toți cei care făceau parte din frățietatea în fruntea căreia se găsea, a ales pe unul dintre frați, care întrecea pe toți ceilalți în virtute și a zis: "Pe acesta l-a pecetluit Dumnezeu ca păstor al vostru, în locul meu". Și zicând acestea a arătat pe fratele despre care era vorba, l-a îmbrățișat și i-a binecuvântat pe toți. După aceasta trăind încă șapte zile, s-a mutat la Domnul în ziua a șaisprezecea a lunii martie. Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Hristodul (1020-1093), făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Sfântului Ioan Teologul din Patmos. Sfântul Hristodul, care era de loc din regiunea Neceea, în Bitinia, a fost copilul unor creștini binecredincioși, Teodor și Ana, și a primit la botez numele de Ioan. A luat schima monahală de tânăr, primind numele de Hristodul ("robul lui Hristos" în grecește). A dus mai întâi viață călugărească în mai multe locuri, pentru ca mai apoi să primească acordul și ajutorul material al împăratului Alexie I Comneanul (care a domnit în 1081-1118), și așa a zidit în insula Patmos o biserică și o mănăstire în cinstea sfântului Ioan Evanghelistul. Aceste clădiri au rămas până astăzi. Când însă arabii musulmani au atacat Patmosul, sfântul a trebuit să se refugieze, împreună cu ucenicii săi, în Evia (Epir), unde a și murit, către sfârșitul secolului al XII-lea (+1093), într-o zi de 16 martie. Mai târziu, ucenicii săi au aflat moaștele sale întregi, și le-au adus în mănăstirea ctitorită de el în Patmos, unde se găsesc până astăzi, și sunt izvor de multe vindecări și minuni pentru cei care cer mijlocirea sfântului cu credință. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
|
|