CALENDAR ORTODOX --- SFINTII ZILEI
VIETILE SFINTILOR --- SINAXAR
IANUARIE | FEBRUARIE | MARTIE | APRILIE | MAI | IUNIE | ||
IULIE | AUGUST | SEPTEMBRIE | OCTOMBRIE | NOIEMBRIE | DECEMBRIE | ||
1 · 2 · 3 · 4 · 5 · 6 · 7 · 8 · 9 · 10 · 11 · 12 · 13 · 14 · 15 · 16 · 17 · 18 · 19 · 20 · 21 · 22 · 23 · 24 · 25 · 26 · 27 · 28 · 29 · 30 |
Sinaxar 26 Noiembrie
În această lună, în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Alipie Stâlpnicul. Acesta a trăit în zilele împăratului Eraclie, în anii 608, și se trăgea din cetatea Adrianopolei paflagonilor. Mai înainte de a se naște el, s-a arătat prin niște semne dumnezeiești maicii sale în ce chip vrea să fie. Și după naștere a mirat atât pe oamenii cei de atunci cât și pe cei de acum, cu vederea și cu auzirea lui. Că se arată maică-sa când era grea cu dânsul, că ținea în brațe un mielușel frumos, care avea în cornițele lui făclii aprinse. Acesta era semn al virtuților și strălucirii ce avea să aibă el mai pe urmă, căci s-a luptat cu toată nevoința și a întrecut pe mulți cu răbdarea, că a stat pe stâlp în soare 53 de ani. De aceea rănindu-l și pe el vicleanul diavol, ca și pe Iov, cu rană, pentru aceasta sfântul în pizma vrăjmașului s-a rezemat întru acel stâlp numai pe o parte de a răbdat 13 ani, de nu s-a mai întors pe cealaltă parte, până când și-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar toată vremea vieții lui a fost o sută de ani. Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicon, numit și "Pocăiți-vă". Acesta se trăgea din țara Armeniei, fiind fiu al unui oarecare om mare. Deci auzind dumnezeiescul glas ce zice: "Tot cel ce va lăsa pe tatăl și său pe mama sa" și celelalte, și-a lăsat tot și s-a dus la o mănăstire unde a arătat tot felul de nevoințe și a întrecut pe toți monahii cei mai dinainte de dânsul, cu desăvârșita aspră petrecere. Iar tatăl său aflând că se află la mănăstire, cercetă toate locașurile călugărilor. Iar sfântul ieșind din acea mănăstire, a colindat tot Răsăritul propovăduind tuturor și zicând: "Pocăiți-vă". Deci s-a dus și în insula Creta la toate cetățile și orașele din ea; apoi s-a dus la cetatea Lacedemoniei în care a făcut multe minuni și a zidit o biserică în numele lui Hristos, Mântuitorul nostru. Unde aflându-se până în sfârșit, s-a mutat către Hristos cel dorit, luând cununa nevoinței. Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Stelian Paflagonul. Acesta a fost sfințit din pântecele maicii sale și s-a făcut locaș Duhului Sfânt. Pentru aceasta împărțindu-și bogăția la săraci și făcându-se monah, a covârșit pe toți monahii cei de atunci prin nevoința obositoare și viețuire aspră. Apoi s-a dus în pustie, și a intrat într-o peșteră în care primea hrana de la un dumnezeiesc înger. Și s-a făcut doctor de felurite nevindecate patimi. Căci când urma boala aducătoare de moarte și mureau pruncii, și părinții rămâneau fără de copii, atunci câte maici chemau cu credință numele acelui sfânt Stelian și zugrăveau sfânta lui icoană, iarăși nășteau alți prunci. Însă și prunci bolnavi izbăvea de boală. Deci așa viețuind pururea pomenitul și vindecări și minuni multe săvârșind, s-a mutat către Domnul. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Părintelui nostru Acachie cel din Scara. Acest cuvios era într-o mănăstire ce se afla în Asia. Și când era tânăr cu vârsta ducea sihăstrească viață. Avea îndrumător și stareț pe un monah foarte leneș și neînfrânat. Deci atâtea necazuri și supărări răbdă de la el fericitul, încât la mulți poate par necrezute. Căci uneori avea ochiul negru de lovituri, alteori gâtul și alteori avea rănit chipul. Iar după ce au trecut nouă ani, sub ascultarea acelui nemilostiv bătrân, s-a mutat către Domnul și a fost îngropat în cimitirul părinților. Atunci bătrânul său s-a dus la un mare și înțelept părinte și i-a zis: "Fratele Acachie a murit". Iar acel părinte n-a crezut cuvintelor lui, dar bătrânul iarăși i-a zis: "Vino de vezi". Deci s-au dus amândoi la cimitir. Atunci cel mare părinte a întrebat pe Cuviosul Acachie ca pe un viu așa: "Frate Acachie, ai murit?" Iar mereu mulțumitorul și desăvârșit ascultătorul a arătat încă și după moarte supunerea sa, căci răspunzând a zis: "Cum este cu putință, părinte cuvioase, să moară omul făcând ascultare?" Atunci îndrumătorul și starețul de mai înainte îngrozindu-se de aceasta preamărită minune a căzut cu fața la pământ în lacrimi. Și făcându-și chilie lângă mormântul cuviosului, acolo și-a petrecut viața, cu înfrânare, mărturisindu-se părinților pentru bătăile ce da sfântului și zicând cuvântul acesta "Ucidere am făcut". Iar cinstitele moaște ale Cuviosului Acachie au fost păzite prin dumnezeiască putere mai presus de toată stricăciunea și de firească dezlegare. Și au rămas întregi multe înconjurări de ani. S-a întâmplat o dată ca să iasă monahii acelei mănăstiri să secere, vremea la aceasta chemându-i, și numai doi frați au rămas în mănăstire. Unul ca să păzească, iar celalalt pentru că era bolnav. Și s-a întâmplat că a murit cel bolnav, iar celălalt frate singur fiind, nu putea ca să-i sape mormântul și să facă și celelalte trebuincioase spre îngropare. Așadar deschizând mormântul cel gata al Sfântului Acachie, a pus acolo pe fratele cel mort împreună cu sfântul. A doua zi mergând la mormânt, a aflat pe fratele cel mort aruncat afară din mormânt; și iarăși l-a băgat în mormânt. Și fiindcă iarăși l-a aflat pe el aruncat afară, se tânguia către sfântul îndreptându-se și zicând: "Auzit-am, Sfinte Acachie, ca nimeni altul n-a sporit întru ascultare ca tine. Dar acum, precum văd, te-ai făcut atât de neascultator și mândru, încât nu primești pe fratele în mormântul tău, ci îl arunci afară. Deci sau lasă-l pe el să se afle cu tine într-un mormânt, sau de-l vei arunca pe el iarăși afară, mai mult nu te voi suferi, ci te voi scoate eu afară din mormânt". Și a pus pe fratele iarăși în mormântul sfântului și s-a dus. Iar a doua zi ducându-se iarăși, pe fratele cel mort l-a aflat zăcând în mormânt, iar pe Sfântul Acachie nu l-a aflat. Și așa până astăzi se vede deșert mormântul care poartă numele Sfântului Acachie. Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Iacov Pustnicul. Acest fericit Iacov ducându-se la muntele ce este treizeci de stadii de la orașul Cirului zăbovea neavând peșteră, nici casă, nici colibă, ca prin acestea să scape de fireștile nevoi. Trupul lui era legat cu lanțuri foarte grele pe sub cămașa sa cea de păr, cu care erau legate și gâtul și mijlocul său. Asemenea avea lanțuri spânzurate împrejurul gâtului său, două pe partea dinainte și două pe partea dinapoi, care petrecându-se prin cercul cel de jos de alăturea, închipuiau litera H; și pe la coatele mâinilor avea câte un lanț de fier. Hrana lui era seara linte muiată. Iar din aceste osteneli el a secerat darurile Duhului Sfânt. Căci pe un prunc mort, pe care îl plângea tatăl său care zicea către sfântul: "Știu, robule al lui Dumnezeu că poți, numai nu te îngreuia a face rugăciune". Sfântul înduplecându-se de lacrimile tatălui, l-a înviat pe copil și l-a dat sănătos în mâinile tatălui său. Din multele fapte ale sfântului acestuia numai una să pomenim. Un oarecare aducea sfântului apă de departe, de două ori pe săptămână. Și închipuindu-se diavolul pe sine întru asemănarea sfântului, întâmpină pe la mijlocul căii pe cel ce ducea apă, și luându-i apa îl trimitea acasă, pentru ca prin lipsa de apă să pună pe sfântul în nedumerire. Iar o dată venea aducătorul de apă și nesimțindu-l spurcatul diavol, l-a văzut bătrânul și i-a zis: "Ce este aceasta, fiule? Multă vreme a trecut de când n-ai adus apă, și am ajuns nu în mică supărare pentru lipsă de apă". Iar acela i-a răspuns: "Pururea părinte, la ceasul și ziua rânduită, eu aduc apă, dar tu, întâmpinându-mă, când într-un loc, când într-altul, nu-mi îngăduiai ca să vin aici". Iar sfântul a zis către dânsul: "De acum înainte, măcar de mii de ori de mă vei vedea că te întâmpin și te opresc, sau te cert pe tine, fiule, să nu-mi dai vasul până ce nu vei ajunge la locul acesta". Așa nevoindu-se și mare făcător de minuni făcându-se, întru bucurie s-a mutat către Domnul. Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Sil, episcopul Corintului din Persida. Tot în această zi, pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Gheorghe cel din Ciparis și pomenirea Sfântului Noului mucenic Gheorghe Hiotul, care a pătimit la anul 1807. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
|
|