Sinaxar 6 Iulie

În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Sisoe cel Mare.

Luând asupra lui Crucea Domnului Nostru inca din tinerete, preafericitul nostru Parinte Sisoe se retrase in pustiul Schetis (adica "al Schitului"). Inainta atât de repede pe calea virtutii si in lupta ascetica incât fu in curând considerat de toti drept modelul de calugar. La putin timp dupa moartea Sfântului  Antoni, pe când pustiile Sketis si Nitria incepeau sa fie populate cu prea multa lume, el se hotarâ sa mearga in partea interioara a muntelui, unde traise marele patriarh al pustiului, si care era pe atunci parasita din cauza invaziilor barbare (prin 357). Ramase acolo 72 de ani, urmând in toate pe Sfântul Antonie. Un frate il intreba intr-o zi daca a ajuns la masura lui avva Antonie. El ii raspunse : "Daca as avea unul din gândurile avvei Antonie, as deveni cu totul ca de foc ; cunosc insa un om care, cu truda, poate sa duca gândirea avvei Antonie". Primea hrana din când in când printr-un calugar venit de la Pispir, dar se intâmpla o data ca acesta sa intârzie aproape zece luni. Cum mergea prin munte, Sisoe intâlni un vânator, venit din Faran (Sinai), care nu vazuse pe nimeni de 11 luni. Batrânul se intoarse atunci in chilia sa si lovindu-se peste piept isi spuse : "Iata, credeai ca ai facut lucru mare, dar tu nu esti nici macar la nivelul acestui mirean !".

Printre virtutile care ii impodobeau inima, excela inainte de toate in smerenie si ii invata pe cei care il vizitau ca aceasta se poate obtine mai intâi prin abstinenta, apoi prin rugaciune si in sfârsit fortându-ne sa ne consideram in orice imprejurari inferiori tuturor oamenilor. Ii placea atât de mult sa posteasca si era atât de cufundat  in rugaciune incât ramânea zile intregi fara sa se ingrijeasca de mâncare iar când discipolul sau, Avram, ii atragea atentia, el raspundea cu simplitate : "Nu am mâncat noi, copilul meu ?" - Celalalt raspuzându-i ca nu, el spunea : "Daca nu am mâncat, adu si hai sa mâncam".

Fiul unui om care venise sa il viziteze pe batrân pe munte murise pe drum iar tatal, fara sa se tulbure, il aduse cu incredere la batrân si se inchina lui cu fiul sau. Apoi iesi. Sfântul, gândindu-se ca tânarul ramasese prosternat din respect, ii spuse : "Scoala-te, iesi afara !". Pe data defunctul se ridica si iesi.

Oprindu-se intr-o zi lânga mormântul lui Alexandru cel Mare, batrânul contempla cu stupoare zadarnicia slavei pamântesti si varsa lacrimi pentru soarta comuna a tuturor oamenilor (acest episod nu se afla in apoftegmele din Patericul egiptean dar face obiectul reprezentarii Sfântului, care a devenit tema clasica a "amintirii mortii" in programul iconografic al Manastirilor.). Apoi reveni in chilia sa, pentru a-si continua nevointele in asteptarea Domnului. Unui frate care cazuse in pacat de mai multe ori ii spuse : "Ridica-te inca o data si inca o data" - "Pâna când ?" intreba fratele. - Batrânul raspunse : "Pâna când vei fi gasit (de moarte) ori in bine ori in pacat. Caci omul se prezinta la judecata in starea in care a fost gasit".

erminându-si calea vietii sale, Sfântul Sisoe era gata sa moara si pe când Parintii erau asezati in jurul lui, fata sa straluci dintr-odata ca soarele. Iar el le zise : "Iata ca vine avva Antonie". La putin timp spuse : "Iata corul Profetilor". Fata sa straluci si mai tare si el spuse : "Iata ca vine corul Apostolilor". Apoi fata i se lumina si el parea sa stea de vorba cu un personaj nevazut. Parintii il intrebara cu cine vorbeste iar el raspunse : "Iata ingerii venind sa ma ia iar eu ii implor sa ma lase sa fac putina pocainta". Batrânii ripostara : "Dar tu nu mai ai nevoie sa faci canon, Parinte". El raspunse atunci plângând : "Adevarat va spun ca nu am nici macar constiinta de a fi la inceput". Parintii se minunara de o asemenea smerenie si intelesera ca el ajunsese la desavârsire. Fata lui deveni atunci dintr-odata mai stralucitoare ca soarele si toti cei prezenti fura cuprinsi de spaima. Batrânul murmura : "Priviti, Domnul vine si El spune "Aduceti-mi chivotul pustiei". Cu aceste cuvinte Sfântul Sisoe isi dadu sufletul in mâinile lui Dumnezeu. Ca un fulger a scaparat si tot locul fu cuprins de buna mireasma.

Din zicerile cuviosului Sisoe cel Mare din Patericul Egiptean.

Tot în aceasta zi, pomenirea nevointei Sfintei Mucenite Lucia fecioara si a lui Rix Vicarul si a altor multi care în Campania au patimit.

Sf. Muceniţă Lucia, născută în provincia italiană Campania, şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu de mică, trăind în sărăcie şi castitate. Pe când era doar o copilă, Lucia a fost luată prizonieră de Rix Vicarul şi dusă într-un loc străin, obligând-o pe fecioară să jertfească la idoli. Însă ea şi-a mărturisit cu curaj credinţa creştină fiind gata să îndure şi torturi pentru Hristos. Văzând acestea Rix a rămas profund impresionat de credinţa Luciei, astfel încât i-a permis ei şi servitorilor ei să stea într-o casă singuri ca să se poată ruga în voie. De câte ori trebuia să plece la luptă, Rix venea cu respect la Sf. Lucia şi o ruga să se roage pentru el ca să se întoarcă victorios.

După 20 de ani, aflând că împăratul Diocleţian a început prigoana împotriva creştinilor, Sf. Lucia i-a cerut lui Rix să o lase să meargă înapoi în Italia. Ea îşi dorea să-L slăvească pe Dumnezeu împreună cu compatrioţii săi. La acea vreme, Sf. Lucia reuşise să-l convingă pe Rix să treacă la creştinism, acesta ajungâng chiar să-şi dorească mucenicia pentru Hristos. Lăsând în urmă proprietăţile şi familia, a plecat la Roma cu Sf. Lucia. Prefectul roman de pe-atunci, Aelius, i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia. După ei am mai fost decapitaţi sfinţii mucenici Antoninus, Lucian, Isidore, Dion, Diodorus, Cutonis, Arnosus, Capicus and Satyrus, în total 24 de mucenici au suferit împreună cu Sf. Lucia şi Rix. 

Aceasta sfânta Lucia nu trebuie confundata cu Fecioara Lucia, muceniţa din Siracuza, prăznuită în 13 decembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si patru de Mucenici care împreuna cu Lucia si cu Rix au marturisit, si de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintitului Mucenic Astie, episcopul Dirahiei.

Acesta a trait în zilele împaratului Traian si ale ighemonului Agricola. Fiind prins de cei mai mari ai cetatii si neplecându-se a jertfi la idoli, a fost adus la Agricola si batut cu bice cu plumb si cu vine de bou. Si ramânând în credinta în Hristos, l-au uns cu miere si l-au spânzurat deasupra zidului cu fata în sus, pe vremea secerii, când ardea soarele. Si chinuindu-se fericitul de mâncarimea mustelor si a viespilor, si-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Arhip si Filimon si Sfintii Mucenici Apolonie, Alexandrion, Epimah si Onisim, care în felurite chipuri au patimit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Asterius, Marta, Marin, Audifax, Habakkuk, Cyrenus, Valentin Preotul şi mulţi alţii împreună cu ei din Roma.

În timpul împăratului Claudius al II-lea (268-270), Sf. Marin împreună cu soţia lui Marta şi fiii Audifax şi Habakkuk au călătorit din Persia la Roma pentru a se închina la mormintele Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Chiar în acea perioadă Biserica Romană suferea persecuţii şi execuţii dure. Sf. Marin împreună cu familia i-au ajutat pe creştinii din închisori şi au recuperat trupurile mucenicilor ucişi. Unul dintre prizonierii închişi şi munciţi pentru credinţa sa a fost Cyrenus, pe care l-au ajutat mult. 

Persecuţiile au luat repede amploare şi la un moment dat erau 260 de creştini întemniţaţi, printre care şi tribunul Vlastus, care au fost condamnaţi de tribunal să sape şanţuri de-a lungul Văii Salerian, unde au fost executaţi de arcaşi. Auzind de aceste crime odioase, Marin cu familia şi preotul Ioan au mers noaptea să ridice trupurile martirilor spre a le îngropa în catacombe. Mai târziu s-au întors după Sf. Cyrenus dar nu l-au mai găsit pentru că acesta a fost executat cu o zi înainte iar corpul i-a fost aruncat în râul Tibru. Făcându-şi datoria de creştini, Sfinţii Marin şi Marta i-au recuperat trupul din apă şi l-au îngropat creştineşte. Cu ajutorul Sf. Episcop Calist creştinii slujeau pe ascuns sfintele slujbe şi se ascundeau de asupritori.

Pentru faptele lor creştineşti familia sfântă a fost vrednică de a primi mucenicia pentru slava lui Dumnezeu. Păgânii i-au decapitat pe curajoşii mărturisitori Valentin Preotul şi pe grădinarul său Asterie pe care el însuşi l-a convertit, împreună cu sfinţii din Persia. Din ordinul împăratului, Sfinţii Marin, Audifax şi Habakkuk au fost decapitaţi în anul 269 şi Sf. Marta  a fost înecată într-un râu.

Moaştele sfinţilor sunt în Roma în Biserica Sf. Ioan Pustnicul iar moaştele Sf. Valentin se află în Biserica Sf. Muceniţe Paraskeva.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

sus