CALENDAR ORTODOX --- SFINTII ZILEI
VIETILE SFINTILOR --- SINAXAR

  IANUARIE FEBRUARIE MARTIE APRILIE MAI IUNIE  
  IULIE AUGUST SEPTEMBRIE OCTOMBRIE NOIEMBRIE DECEMBRIE  
   1 · 2 · 3 · 4 · 5 · 6 · 7 · 8 · 9 · 10 · 11 · 12 · 13 · 14 · 15 · 16 · 17 · 18 · 19 · 20 · 21 · 22 · 23 · 24 · 25 · 26 · 27 · 28 · 29 · 30 · 31   
 

 

Sinaxar 2 Ianuarie

 

În această lună, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinți părintele nostru Silvestru, papă al Romei.

Sf. Silvestru, papa RomeiSfântul Silvestru s-a născut în Roma cea veche și a fost crescut de mic în credința creștină, învățând carte și purtări bune de la preotul Cvirin. Ajungând în vârstă și-a arătat dragostea către Dumnezeu și către aproapele prin ajutorarea și apărarea celor prigoniți pentru credință. Pentru faptele lui alese și pentru viața lui îmbunătățită, după moartea lui Miltiade, a fost hirotonit episcop al Romei vechi, cu învoirea tuturor.

Păstoria lui s-a arătat pilduitoare: a dat rânduieli bune Bisericii și preoților și a apărat Dumnezeirea Mântuitorului împotriva hulitorilor, dovedindu-le din Scriptură că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat, născut din Fecioară, cum au grăit proorocii. La adânci bătrâneți episcopul Silvestru a trecut la Domnul, în anul 335.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Taghen.

Acesta a fost episcop în cetatea Parium din Helespont. Silit fiind de tribunul Zilichintie să intre în oaste, s-a împotrivit. Pentru aceasta a fost legat de patru stâlpi și bătut cu toiege. Apoi din porunca lui Liciniu a fost înecat în mare, după ce întorsese la Hristos pe unii corăbieri și ostași. Creștinii i-au scos trupul din apă și l-au îngropat la poarta cetății. Moaștele lui au săvârșit vindecări și minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfinților Teopempt și Teodota, maica sfinților celor fără de arginti, care în pace s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Marcu cel surd, care în pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vasile din Ancira.

Acest sfânt mucenic Vasile, din cetatea Ancirei, a pătimit pe vremea nelegiuitului împărat Iulian între anii 361-363. Pentru credința lui creștină a fost prins și dus înaintea dregătorului Tarnilie, în fața căruia a mărturisit cu multă îndrăzneală pe Hristos. De aceea a fost legat și bătut fără milă; apoi adus la Constantinopol unde iarăși a fost bătut atât de tare că i-au ieșit mâinile și umerii din încheieturi. După aceea i s-au tăiat curele din pielea lui și a fost străpuns cu fiare înroșite. Răbdând vitejește aceste chinuri, a primit ajutorul lui Dumnezeu; căci fiind aruncat într-un cuptor încins a fost păzit nevătămat, pentru credința sa. După aceea a fost dus în Cezareea, și osândit de dregătorul de acolo să se lupte în circ cu fiarele. Dar, sfântul rugându-se, a fost lovit de o leoaică și așa și-a dat duhul, primind cununa muceniciei. Sfintele lui moaște au fost păstrate cu grijă de rude și de prieteni, înfășurate în giulgiu, cu miresme, și îngropate în loc însemnat, unde mai târziu au zidit biserică în numele acelui sfânt.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serghie, care s-a săvârșit, fiind tăiat cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teopist, care s-a săvârșit, fiind lovit cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Cosma, arhiepiscopul Constantinopolului, făcătorul de minuni, îngropat în Sfânta Mănăstire Hora.

Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Zorz (George sau Gheorghe) Ghiurghiul din Mitilina, care mărturisind pe Hristos a fost sugrumat în anul 1770.

Sf. George (Zorz) era din Georgia și a fost vândut ca sclav când era copil. Stăpânul său, un musulman din insula greacă Mitilene, l-a obligat să se convertească la Islamism, numindu-l Sali. După moartea stăpânului său, George a rămas pe insulă și și-a deschis un magazin mic.

În 1770, când a împlinit 70 de ani, s-a înfățișat autorităților spunându-le că este creștin ortodox. Kadi a crezut că acesta și-a pierdut mințile, știind foarte bine că dacă ar declara așa ceva, ar fi condamnat la moarte.

În ziua următoare, George a fost interogat din nou și apoi bătut. El a îndurat chinurile în tăcere dar nu și-a părăsit credința. După alte și alte torturi, sfântul martir a fost spânzurat în 2 ianuarie 1770, primind cununa de biruință de la Mântuitorul Hristos.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Părintelui nostru Serafim din Sarov.

sfantul Serafim de SarovSfântul Serafim de Sarov, un mare ascet al Bisericii Ruse, s-a născut în 19 iulie 1745. Părinții săi, Isidor și Agatia Moshnina erau din Kursk. Tatăl lui era comerciant și spre sfârșitul vieții a început construcția unei catedrale în Kursk pe care n-a apucat s-o mai vadă terminată. Fiul său Prochorus, viitorul Serafim, a rămas în grija mamei văduve care l-a crescut în credință.

După moartea soțului ei, Agatia Moshnina a continuat construcția catedralei. Într-o zi, luându-l și pe micul Prochorus cu ea pe șantier, acesta a căzut de pe schela turnului de clopote, de la o înălțime de șapte etaje. Băiatul ar fi putut muri dar Bunul Dumnezeu a cruțat viața acestui viitor astru al Bisericii. Îngrozită, mama a alergat la el și și-a găsit fiul nevătămat.

Tânărul Prochorus, înzestrat cu o memorie excelentă, a învățat repede scrisul și cititul. Din copilărie îi plăcea să participe la slujbele bisericii și să citească atât Sfânta Scriptură cât și Viețile Sfinților împreună cu colegii săi de studenție. Cel mai mult îi plăcea să se roage și să citească Sfânta Evanghelie când era singur.

La un moment dat, Prochorus s-a îmbolnăvit foarte grav, viața lui fiind în pericol. Atunci a visat-o pe Maica Domnului care i-a promis că îl va vizita și îl va vindeca. Nu peste mult timp, prin curtea casei lor a trecut o procesiune a bisericii cu Icoana Semnului din Kursk (27 noiembrie) iar mama lui l-a dus pe copil să sărute icoana după care acesta s-a vindecat imediat.

Tânăr fiind, Prochorus își făcea planuri pentru a-și dedica viața în întregime lui Hristos și a intra la o mănăstire. Mama lui nu a fost împotriva acestei decizii și l-a binecuvântat în drumul lui spre monahism, dăruindu-i o cruce de aramă pe care tânărul a purtat-o pe piept toată viața lui. Prochorus a pornit pe jos împreună cu alți pelerini din Kursk spre Kiev pentru a-i venera pe Sfinții Peșterilor.

Prochorus l-a vizitat pe Părintele Dositeu (de fapt era o femeie, Daria Tyapkina), care i-a dat binecuvântare să se retragă la mănăstirea din pustia Sarovului și acolo să-și câștige mântuirea. Trecând pe la casa părintească Prochorus și-a luat rămas bun de la mama și rudeniile sale. În ziua de 20 noiembrie 1778 a ajuns la Sarov, unde era stareț Părintele Pahomie. Acesta l-a primit și l-a dat în grija Părintelui Iosif, care l-a pus la multe ascultări în mănăstire: era slujitor în chilia părintelui, făcea pâine și prescură și lucra în tâmplărie. Tânărul își făcea ascultările cu râvnă și zel ca și cum l-ar servi pe Domnul Însuși. Prin muncă constantă el se ferea de acedie, pe care o considera, cum avea să spună mai târziu, "cea mai gravă ispită a călugărilor novice".  Aceasta se vindecă prin rugăciune, abținerea de la conversații plictisitoare, prin muncă asiduă, prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu și prin răbdare, deoarece acedia este hrănită de micimea sufletului, neglijență și vorbă fără rost".

Cu binecuvântarea egumenului Pahomie, Prochorus se abținea de la mâncare în zilele de miercuri și vineri și mergea singur în pădure unde practica Rugăciunea lui Iisus. După doi ani ca novice, Prochorus s-a îmbolnăvit de hidropizie, corpul a început să i se umfle și suferea îngrozitor. Mentorul lui, Părintele Iosif și ceilalți părinți îl iubeau pe Prochorus și aveau grijă de el. Boala l-a ținut cam trei ani, timp în care ei nu au auzit nici un cuvânt de nemulțumire din gura lui. Temându-se pentru viața lui, părinții doreau să cheme un doctor să-l consulte dar Prochorus nu era de acord, spunându-le: " Sfinte părinte, eu m-am încredințat în întregime Celui ce este adevăratul doctor al sufletului și al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos și Preacuratei lui Maici."

Apoi a cerut să i se citească o moliftă pentru sănătate. În timp ce restul părinților se rugau în biserică, Prochorus a avut o viziune în care i-au apărut Maica Domnului împreună cu Apostolii Petru și Ioan. Arătând cu degetul spre călugărul bolnav, Maica Domnului îi spuse Sfântului Ioan: "Acesta este unul de-ai noștri", după care l-a atins cu toiagul într-o parte pe călugăr și imediat lichidul adunat în corpul acestuia a început să iasă prin incizia făcută de Preacurata. După terminarea moliftei frații l-au găsit pe Prochorus vindecat, având o singură cicatrice ca semn al miracolului ce s-a împlinit.

La scurt timp, în locul apariției Maicii Domnului s-a construit o infirmerie. Una din capele a fost dedicată sfinților Zosima și Savatie din Solovki (17 aprilie). Sf. Serafim a construit cu propriile sale mâini sfânta masă din altarul capelei din lemn de chiparos, primind întotdeauna Sfintele Taine în acea biserică.

După opt ani de novicie la mănăstirea din Sarov, Prochorus a fost tuns cu numele de Serafim, nume care reflecta dragostea lui vie pentru Domnul și dorința să nestăvilită de a-l sluji. După un an, Serafim a fost numit ierodiacon.

Cu spirit zelos, el slujea în biserică zilnic, rugându-se permanent și după terminarea slujbelor. Domnul îi îngăduia să aibă viziuni în timpul slujbelor bisericești, de multe ori văzând îngeri care slujeau laolaltă cu preoții. În timpul Sfintei Liturghii din Marea și Sfânta Joi, slujită de egumenul Pahomie și părintele Iosif, Sf. Serafim a mai avut o viziune. După introducerea la Sfânta Evanghelie, ierodiaconul Serafim pronunță cuvintele: "O, Doamne, mântuiește pe cei ce se tem de tine și auzi-ne", după care ridică patrafirul spunând: "În vecii vecilor". Dintr-o dată a fost orbit de o lumină strălucitoare și, ridicând privirea, îl văzu pe Domnul nostru Iisus Hristos intrând din partea de vest a bisericii, înconjurat de Puterile cele fără de trup.

Ajungând la amvon, Domnul a binecuvântat pe toți rugătorii și a intrat în icoana sa din dreapta ușilor altarului. Sf. Serafim, răpit cu spiritul după această viziune miraculoasă, n-a mai putut scoate nici un cuvânt și nu s-a mai putut mișca din loc. Ceilalți l-au dus de mână în altar unde a rămas nemișcat încă trei ore, cu culoarea feței schimbată de la harul divin care s-a coborât asupra lui. După această vedenie, sfântul a devenit și mai râvnitor. În timpul zilei muncea în mănăstire iar noaptea se ruga în chilia lui din pădure.

În 1793, ierodiaconul Serafim a fost hirotonit preot săvârșind Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în fiecare zi. După moartea părintelui egumen Pahomie, Sf. Serafim a primit binecuvântare din partea noului stareț al mănăstirii, părintele Isaia să se retragă într-un loc din pădure, la o distanță de 5 km de mănăstire, loc pe care l-a denumit "Muntele Athos" și unde s-a dedicat rugăciunii solitare. El mergea la mănăstire doar sâmbăta, înainte de privegherea de toată noaptea și se întorcea la chilia sa din pădure după Liturghia de duminică unde se împărtășea cu Sfintele Taine. 

Pustnicul Serafim își petrecea timpul cu nevoințe ascetice. Pravila sa de rugăciune se baza pe cele rânduite de Sf. Pahomie pentru mănăstirile antice din deșert. El purta cu sine tot timpul Sfânta Evanghelie, citind în întregime Noul Testament într-o săptămână. De asemenea, citea și din Sfinții Părinți și Sfintele Slujbe. Sfântul a învățat pe de rost multe din imnurile bisericești pe care le cânta în timp ce lucra în pădure. În jurul chiliei și-a amenajat o grădină și un stup de albine. Postea foarte aspru, mâncând o dată în zi în afară de miercuri și vineri când nu mânca nimic. În prima Duminică a postului mare nu mânca nimic până sâmbăta, când primea Sfintele Taine.

Sfântul părinte era uneori atât de adâncit în rugăciunea neîncetată a inimii încât rămânea nemișcat, fără să vadă sau să audă nimic în jurul lui. Din când în când îl mai vizitau schimonahul Marcu cel Tăcut și arhidiaconul Alexandru care locuiau și ei în pustie. De multe ori îl găseau în contemplație și se retrăgeau în liniște ca să nu-l deranjeze.

În căldura verii, dreptul pustnic obișnuia să culeagă mușchi dintr-o mlaștină pentru fertilizarea grădinii, iar când țânțarii îl înțepau rău de tot el suporta spunându-și:" Patimile sunt omorâte prin suferință și durere".

Singurătatea lui era deranjată de multe ori de călugări și mireni care îl căutau pentru un sfat sau o binecuvântare. Cu binecuvântarea egumenului, pustnicul a interzis femeilor să-l viziteze, după care, primind un semn de la Dumnezeu că dorința ii este ascultată, în cele din urmă a refuzat să mai primească vizitatori.  Prin rugăciunile sale, cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii antici învecinați, blocând orice acces. Doar pasările mai veneau la el și animalele sălbatice în compania cărora a trăit ca și Adam în Paradis. Animalele veneau la miezul nopții și așteptau ca sfântul să-și termine pravila de rugăciune, după care hrănea cu pâine din mâna lui urșii, râșii, vulpile, iepurii și chiar lupii. Sfântul Serafim avea un prieten urs care i se supunea întru totul și îl ajuta la diferite treburi.

Pentru a alunga vicleșugurile vrăjmașului, Sf. Serafim și-a intensificat nevoințele și a început o luptă ascetică nouă, imitându-l pe Sf. Simeon Stâlpnicul (1 septembrie), și anume, în fiecare noapte se urca pe o stancă uriașă din pădure sau pe una mică din chilia lui și nu se odihnea decât foarte puțin. Stătea în picioare sau în genunchi și se ruga cu mâinile ridicate: "Doamne, miluiește-mă pe mine, păcătosul". Sfântul s-a rugat așa timp de 1000 de zile și nopți.

Odată, pe când lucra în gradina, trei hoți l-au călcat în căutare de bani sau lucruri valoroase. Deși avea un topor în mână și ar fi putut lupta cu ei, sfântul nu a ripostat, amintindu-și cuvintele Domnului: "Cei care vor ridica sabia de sabie vor pieri" (Mt. 26: 52). Aruncându-și unealta jos, el le-a spus hoților să facă ce doresc. Atunci hoții l-au bătut atât de tare încât l-au lăsat mai mult mort decât viu.  Au vrut să-l arunce în râu dar l-au lăsat până au scotocit chilia după bani, însă negăsind nimic în afară de icoane și câțiva cartofi, au plecat. Călugărul își redobândi cunoștința, se târî până în chilie și rămase așa toată noaptea.

Dimineața următoare porni cu mare greutate spre mănăstire iar frații văzându-l cu atâtea răni pe cap, piept, coaste și spate s-au înspăimântat. Timp de 8 zile a zăcut în suferință din cauza rănilor iar doctorii care l-au văzut au rămas uimiți că mai trăia după o asemenea bătaie.

Pustnicul nu a fost vindecat de nici un doctor pământean: Împărăteasa Cerului împreună cu Apostolii Petru și Ioan i s-au arătat și prin atingerea divină a Preasfintei Fecioare s-a vindecat. Cu toate astea el nu se putea îndrepta și rămase îndoit de spate, neputând umbla decât cu ajutorul unui băț pentru tot restul vieții. Sf. Serafim a trebuit să stea vreo cinci luni la mănăstire după care a plecat înapoi în pădure. El i-a iertat pe răufăcătorii lui și s-a rugat pentru ei să nu fie pedepsiți.

În 1807 starețul Isaia a adormit întru Domnul. Sf. Serafim a fost rugat să-i ia locul dar acesta a refuzat. El trăise în singurătate trei ani complet rupt de lume, cu excepția călugărului care-i aducea de-ale gurii o dată pe săptămână. Dacă întâlnea un om în pădure, sfântul se arunca cu fața la pământ până când acesta trecea mai departe. Sf. Serafim a dobândit pacea sufletului și bucuria întru Duhul Sfânt. El spunea cândva: "Dobândește spiritul păcii și mii de suflete se vor salva în jurul tău."

Noul stareț al mănăstirii, Părintele Nifon, împreună cu frații călugări l-au rugat pe Sf. Serafim să vină să oficieze Sfintele Slujbe de duminică la mănăstire ca mai demult, sau să se mute de tot la mănăstire. Sfântul a ales ultima variantă deoarece îi era prea greu să se deplaseze la mănăstire în fiecare duminică. În primăvara anului 1810, el s-a întors la mănăstire după 15 ani de trai în pustnicie.

Continuând să trăiască în tăcere, el s-a închis în chilia lui rugându-se și citind. I s-a permis să servească masa și să se împărtășească în chilia sa. Acolo, sfântul a urcat pe înălțimile purității spirituale și prin mila Domnului a primit darurile divine ale înaintevederii și facerii de minuni. După cinci ani de singurătate el și-a deschis ușa chiliei pentru ceilalți călugări dar a continuat să folosească tăcerea, învățându-i pe ceilalți prin exemple.

În 25 noiembrie 1825 Maica Domnului și doi ierarhi comemorați în acea zi, ieromartirul Clement al Romei și Sf. Petru Arhiepiscopul Alexandriei, i-au apărut sfântului într-o viziune și i-au spus să renunțe la izolare și să se dedice celorlalți oameni. Sfântul a primit binecuvântarea egumenului de a-și împărți timpul între viața din pădure și viața în mănăstire. El nu s-a întors la vechea lui chilie pustnicească ci s-a retras într-un loc mai aproape de mănăstire iar ușile ei erau deschise atât pentru pelerinii mireni cat și pentru călugări.

Părintele vedea în inimile oamenilor și ca doctor al sufletelor le vindeca neputințele trupești și sufletești prin rugăciune și prin cuvintele sale pline de har. Cei care veneau la Sf. Serafim simțeau dragostea lui nemărginită și blândețea. În orice vreme el îi întâmpina pe oameni cu cuvintele: "Bucurați-vă, Hristos a înviat!" El iubea îndeosebi copiii. Odată o fetiță a spus despre el: "Părintele Serafim arată ca un bătrân dar de fapt este un copil ca și noi!"

Părintele era deseori văzut cum căra după sine, sprijinindu-se în băț, un sac cu pietre. Când era întrebat de ce face acel lucru, sfântul răspundea cu smerenie: "Îl încerc și eu așa cum mă încearcă el pe mine".

În ultima parte a vieții sale pământești, Sf. Serafim s-a dedicat orfanilor de la mănăstirea de maici Diveyevo. În perioada când era arhidiacon el l-a însoțit pe răposatul părinte Pahomie la comunitatea din Diveyevo unde a cunoscut-o pe stareța mănăstirii, o ascetă - Maica Alexandra și părintele Pahomie i-a dat binecuvântare sfântului să aibă grijă de atunci încolo de orfanii mănăstirii. El a fost un adevărat tata pentru surorile mănăstirii, care îl cercetau pentru orice problemă sufletească sau materială.

Sf. Serafim s-a dedicat și îmbunătățirii vieții monastice a maicilor de la mănăstirea Diveevo, spunând că el personal nu le dădea sfaturi ci Maica Domnului le ajuta să răzbată în toate problemele mănăstirii. Discipolii și prietenii săi spirituali îl ajutau pe sfânt să asigure hrana viețuitorilor mănăstirii Diveevo. Michael V. Manturov, vindecat de călugăr de o boală grea, era unul dintre binefăcătorii mănăstirii, angajându-se la nevoința sărăciei voluntare, după cum l-a sfătuit sfântul. Elena Vasilievna Manturova, una din surorile mănăstirii, a acceptat să moară în locul fratelui ei, din supunere față de sfânt, deoarece mai era nevoie de acesta în viața pământească.

Nicolae Alexandrovich Motovilov a fost și el vindecat de călugărul Serafim. În 1903, cu puțin înainte de praznicul Sfântului Serafim, s-a găsit și s-a tipărit renumita "Conversație a Sfântului Serafim de Sarov cu N. A. Motovilov". Pusă pe hârtie de Motovilov după conversația de la sfârșitul lui Noiembrie 1831, manuscrisul a fost găsit ascuns într-un pod, printre grămezi de hârtii, unde a zăcut aproape 70 de ani. Scrierea a fost găsită de autorul S. A. Nilus, care căuta informații despre viața Sfântului Serafim. Această conversație este o adevărată comoară pentru literatura ortodoxă, care s-a născut din dorința lui Nicolae Motovilov de a înțelege scopul vieții creștine. Sf. Serafim știa că Motovilov căuta acest răspuns din tinerețe fără să găsească satisfacție. Sfântul părinte i-a spus că țelul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt, explicându-i care sunt marile binefaceri ale rugăciunii și ale vieții întru Duhul Sfânt.

Motovilov l-a întrebat pe sfânt de unde putem ști dacă am dobândit sau nu Duhul Sfânt. Sf. Serafim i-a vorbit pe larg cum ajung oamenii să-l aibă pe Sfântul Duh și cum recunoaștem duhul lui Dumnezeu în noi dar Motovilov vroia mai mult. Atunci părintele l-a luat de umeri spunându-i: "Noi acum suntem amândoi întru Duhul Sfânt, fiule. De ce nu mă privești?" Motovilov i-a răspuns: "Nu vă pot privi părinte pentru că ochii vă luminează ca fulgerul și fața vă este mai strălucitoare ca soarele".

Sf. Serafim i-a răspuns: "Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum și tu ești la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că și tu ești în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea că sunt așa". Apoi sfântul l-a asigurat pe Motovilov că Domnul îi va permite să păstreze amintirea acestei experiențe toată viața lui. "Nu s-a făcut aceasta doar pentru tine ca să înțelegi, ci prin tine, pentru toată lumea."

Toată lumea îl cunoștea pe Sfântul Serafim ca un mare ascet și făcător de minuni.  Cu un an și 10 luni înainte de săvârșirea sa, de sărbătoarea Buneivestiri, sfântului i-a fost îngăduită încă o arătare a Maicii Domnului împreună cu cei doi apostoli și cu alte 12 fecioare mucenițe (Sf. Varvara, Ecaterina, Tecla, Marina, Irina, Eufrosina, Pelagia, Dorotea, Macrina, Iustina, Iuliana și Anisia). Preasfânta Fecioară vorbi îndelung cu călugărul, încredințându-i în grijă pe surorile mănăstirii Diveyevo. În final Ea i-a spus: "În curând, preaiubite, vei fi cu noi." Maica Eufrosina de la mănăstire a fost martoră la apariția Maicii Domnului pentru că părintele a invitat-o. În ultimul an de viață, unul dintre cei pe care i-a vindecat l-a văzut pe sfânt înălțat de la pământ în timp ce se ruga, lucru care i-a fost interzis cu strictețe de către Sf. Serafim să-l dezvăluie decât după moartea lui.

Sf. Serafim slăbea văzând cu ochii și vorbea tot mai mult despre apropiata sa "plecare". În acest timp era văzut stând lângă sicriul său pe care-l pusese în anticamera chiliei și pe care singur și l-a făcut.

Sfântul și-a însemnat singur locul unde vroia să fie îngropat, lângă altarul catedralei Adormirii. În 1 ianuarie 1833 Părintele Serafim a venit la biserica Sfinților Zosima și Savatie pentru ultima oară la Sfânta Liturghie unde s-a împărtășit cu Sfintele Taine după care i-a binecuvântat pe frați și și-a luat rămas bun, cu cuvintele: "Salvați-vă sufletele. Să nu deznădăjduiți, să rămâneți în trezvie. Astăzi se pregătesc pentru noi cununi".

În 2 ianuarie Părintele Pavel, ajutorul sfântului, a plecat la ora șase dimineața la utrenie și a simțit miros de fum venind din chilia sfântului. Părintele obișnuia să lase lumânări să ardă în chilie și Părintele Pavel s-a speriat să nu ia foc ceva. 
"În timpul vieții mele nu va fi nici un foc", spuse el cândva, "dar când voi muri veți ști, pentru că un foc se va aprinde".

Când au deschis ușa au văzut cărți și alte lucruri mocnind iar sfântul era în genunchi în fața icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucișate pe piept. Sufletul lui curat a fost luat de îngeri în timpul rugăciunii și a fost dus în fața Tronului Atotputernicului Dumnezeu, al Cărui slujitor credincios a fost toată viața.

Sf. Serafim a promis să mijlocească în fața Bunului Dumnezeu pentru cei care-i vor pomeni pe părinții săi, Isidor și Agatia.

Moaștele Sfântului Serafim se află la Diveevo. Sarovul se află azi într-o zonă în care accesul este interzis din cauza unor instalații militare. Diveevo e la răsărit de Moscova.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

sus

 
                 
Cautare in
Calendar-Ortodox.ro
Loading
Sfintii zilei
SINAXAR
 
 
Pentru webmasteri

Ortodoxronet


                 
Calendar ortodox
Ianuarie 2008
 
  IANUARIE  
  L Ma Mi J V S D  
    1 ianuarie: Taierea-imprejur dupa trup a Domnului; Sf. ierarh Vasile cel Mare sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei 6 ianurie: Botezul Domnului - Teofania  
  Soborul Sf. Ioan Botezatorul sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei  
  sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei  
  sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei sfintii zilei  
  sfintii zilei sfintii zilei 30 ianuarie: Sfintii Trei Ierarhi sfintii zilei        
 

Asociatia Ortodoxronet