Zicerile / apoftegmele sfântului avva Pamvo de la Nitria
din Patericul Egiptean

1. A fost un om care se numea avva Pamvo şi despre acesta se povesteşte că trei ani a petrecut rugându-se la Dumnezeu şi zicând: să nu mă slăveşti pe pământ! Şi atât l-a slăvit Dumnezeu încât nu putea cineva să se uite în faţa lui, de slava care o avea.

2. Se spunea despre avva Pamvo, că precum a luat Moise icoana slavei lui Adam, când s-a slăvit faţa lui, aşa şi faţa lui avva Pamvo, ca fulgerul strălucea şi era ca un împărat şezând pe tron. De aceeaşi lucrare era şi avva Siluan şi avva Sisoe.

3. Au venit odată doi fraţi la avva Pamvo şi l-a întrebat pe el unul, zicând: avvo, eu postesc din două în două zile şi mănânc două pâini. Oare îmi mântuiesc sufletul, sau mă rătăcesc? A zis şi celălalt: avvo, eu cheltuiesc din averea mea doi bani în fiecare zi şi ţin puţine pentru hrană, iar celelalte le dau milostenie. Oare mă mântuiesc sau pier? Şi mult rugându-se ei nu le-a dat răspuns; iar peste patru zile aveau să se ducă şi îi mângâiau pe dânşii clericii, zicând: nu vă mâhniţi, fraţilor, Dumnezeu vă va da vouă plată. Aşa este obiceiul bătrânului, nu degrabă vorbeşte de nu-i va vesti lui Dumnezeu. Deci au intrat ei la bătrânul şi i-au zis: avvo, roagă-te pentru noi! Le-a zis lor: voiţi să mergeţi? Au răspuns: da! Şi cântărind faptele lor, scriind pe pământ, zicea: Pamvo, din două în două zile postind şi două pâini mâncând, oare cu aceasta se face călugăr? Nu! Şi Pamvo lucrează pe doi bani şi-i dă milostenie, oare cu aceasta se face călugăr? Nu încă! Şi le-a zis lor: bune sunt faptele, dar de veţi păzi conştiinţa faţă de aproapele, aşa vă veţi mântui. Şi încredinţându-se ei, s-au dus plini de bucurie.

4. Au venit odată patru pustnici la marele Pamvo, purtând piei. Şi au vestit fiecare fapta cea bună a celuilalt nefiind acela de faţă. Unul postea mult, cel de al doilea era neagonisitor şi cel de al treilea a câştigat multă dragoste. Se spunea încă şi despre cel de al patrulea că douăzeci şi doi de ani avea de când era sub ascultarea unui bătrân. Le-a răspuns lor avva Pamvo: vă zic vouă, că fapta cea bună a acestuia este mai mare, căci fiecare dintre voi; fapta bună care a câştigat-o, cu voia sa a agonisit- o; iar acesta tăindu-şi voia, voia altuia o face. Căci acest fel de bărbaţi sunt mărturisitori, dacă până la moarte se vor păzi aşa.

5. Cel întru fericita pomenire, Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, I-a rugat pe avva Pamvo să se pogoare din pustie la Alexandria. Deci pogorându-se şi văzând acolo o femeie uşuratică, s-a umplut de lacrimi. Iar cei ce erau împreună, întrebându-l pentru ce a lăcrimat, a zis: două pricini m-au pornit: una, pierzarea aceleia, iar alta, că nu am acest fel de silinţă spre a plăcea lui Dumnezeu, cât are aceasta să placă oamenilor scârnavi.

6. Zis-a avva Pamvo: cu darul lui Dumnezeu, de când m-am lepădat de lume, nu m- am căit de vreun cuvânt ce l-am grăit.

7. Zis-a iarăşi: acest fel de haină trebuie să poarte călugărul: să o pună afară din chilia lui trei zile şi nimeni să nu o ia.

8. S-a întâmplat odată ca avva Pamvo să umble cu fraţii în părţile Egiptului. Şi văzând nişte mireni şezând, le zicea lor: sculându-vă, închinaţi-vă călugărilor, ca să fiţi blagosloviţi de dânşii, căci des grăiesc cu Dumnezeu şi gurile lor sunt sfinte!

9. Zis-a avva Pamvo: de ai inimă trează, poţi să te mântuieşti.

10. A întrebat preotul Nitriei: cum trebuie fraţii să petreacă? Iar el a zis: cu mare nevoinţă şi păzind grija faţă de aproapele.

11. A rugat avva Teodor al Fermii pe avva Pamvo: spune-mi un cuvânt. Şi cu multă osteneală i-a zis lui: Teodore, du-te, mila ta să o ai peste toţi, căci mila a aflat îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu!

12. Se spunea despre avva Pamvo, că niciodată nu zâmbea a râde faţa lui. Deci într-una din zile, vrând dracii să-I facă să râdă, au legat de un lemn o pană şi o purtau făcând gălăgie şi zicând: Alli! Alli! Şi văzându-i avva Pamvo a râs: iar dracii au început a juca, zicând: Ha! Ha! Pamvo a râs. Iar el răspunzând, a zis lor: nu am râs, ci mi-am făcut râs de neputinţa voastră, că atâţia fiind, purtati o pană.

13. Aceasta însă o avea mai mult decât mulţi, că de era întrebat de vreun cuvânt al Scripturii sau duhovnicesc, nu răspundea îndată, ci zicea că nu ştie cuvântul; şi de era întrebat mai mult, nu răspundea.

14. Povestit-au unii despre avva Pamvo, că vrând să se sfârşească, la însuşi ceasul morţii, a zis sfinţilor bărbaţi care stăteau împrejurul lui: de când am venit la locul acesta şi mi-am zidit chilia şi am locuit într-însa, afară de mâinile mele nu-mi aduc aminte să fi mâncat pâine, nici nu m-am căit de cuvântul pe care l-am grăit până în ceasul acesta. Şi aşa mă duc către Dumnezeu, ca şi cum nici n-am început să-I slujesc Lui.

15. Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul său ca să vândă rucodelia sa. Şi făcând şaisprezece zile (după cum ne spunea nouă), noaptea dormea în tinda bisericii sfântului apostol Marcu; şi văzând slujba bisericii, s-a întors la bătrânul. A învăţat încă şi câteva tropare. Deci i-a zis lui bătrânul: te văd, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispită şi s-a întâmplat în cetate? Răspuns-a fratele: cu adevărat, avvo, întru lenevire cheltuim zilele noastre în pustia aceasta şi nici canoane, nici tropare nu cântăm. Mergând la Alexandria, am văzut cetele bisericii cum cântă şi m-am întristat că nu cântăm şi noi canoanele şi troparele. I-a zis lui bătrânul: amar nouă, fiule, că au ajuns zilele în care vor lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Sfântul Duh, şi vor urma cântărilor şi glasurilor, căci, ce umilinţă şi ce lacrimi se nasc din tropare? Când stă cineva în biserică sau în chilie şi îşi înalţă glasul său ca neputincioşii. Că dacă înaintea lui Dumnezeu stăm, suntem datori să stăm cu multă umilinţă şi nu cu răspândire, că n-au ieşit călugării în pustia aceasta ca să stea înaintea lui Dumnezeu şi să se răspândească şi să cânte cântări cu viers şi să pună glasurile la rânduială cu meşteşug, să-şi clatine mâinile, să-şi târască picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu şi cu cutremur, cu lacrimi şi suspini, cu glas evlavios, umilit, măsurat şi smerit să aducem lui Dumnezeu rugăciune. Că iată îţi zic ţie, fiule, vor veni zile când vor strica creştinii cărţile Sfintelor Evanghelii şi ale sfinţilor apostoli şi ale dumnezeieştilor prooroci, ştergând Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru aceasta părinţii noştri au zis: cei ce sunt în pustia aceasta, să nu scrie vieţile şi cuvintele părinţilor pe pergament, ci pe hărtii, că va să şteargă neamul cel de pe urmă vieţile părinţilor şi să scrie după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină. Şi i-a zis lui fratele: aşadar, se vor schimba obiceiurile şi aşezămintele creştinilor şi nu vor fi preoţi în biserică să facă acestea? Şi a zis bătrânul: în astfel de vremuri se va răci dragosstea multora şi va fi necaz mult. Năpădirile păgânilor şi porrnirile noroadelor, neastâmpărul împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgând seamă de mântuirea lor şi de turmei, osârdnici toţi şi silitori la mese şi gâlcevitori, leneşi la rugăciuni şi la clevetiri osârdnici, gata spre a osândi vieţile bătrânilor şi cuvintele lor, nici urmându-le nici auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le şi zicând: de am fi fost şi noi în zilele lor, ne-am fi nevoit şi noi. Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de feţele celor puternici, judecând judecăţi cu daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve şi pe sărmani chinuindu-i. Va intra încă şi în norod neredinţă, curvie, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtişaguri şi beţie. Şi a zis fratele: ce va face cineva în vremile şi anii aceia? Şi a zis bătrânul: fiule, în acele zile, cel ce îşi mântuieşte sufletul său mare se va chema în Împărăţia Cerurilor (de la Paladie).

---> Alte ziceri din Patericul Egiptean.